|
ABANDON, acţiune de părăsire a unei fiinţe, lipsa de preocupare pentru soarta acesteia. ABRAHAM (Karl), medic si psihanalist german (Bremen, 1877 - Berlin 1925). ABREACŢIE, reacţie afectiva amânata a organismului, prin care acesta se eliberează brusc de o impresie neplăcuta. ABSENTEISM, lipsa de la şcoala sau de la locul de munca. ABULIE, deficienta a voinţei, lipsa de voinţa. ACOMODARE, proces de adaptare datorita căruia un organ sau un organism poate suporta, fără pericol, modificările mediului exterior. ACTING OUT; propusa în 1951 de către E. Kris si folosita în mod curent de către psihologii si psihanaliştii francezi, aceasta expresie englezeasca este utilizata spre a traduce ceea ce S. Freud numeşte agieren (= a acţiona, a produce un efect, a juca un rol etc.). Ea desemnează comportamentul neaşteptat si neadaptat al unui pacient pe parcursul psihanalizării sau al unui alt tratament psihoterapeutic. ACTIVARE, creştere a excitabilităţii sistemului nervos central sub influenta unui stimul de origine periferica (senzaţie vizuala, auditiva...) sau corticala. ACTIVITATE, ansamblu de acte ale unei fiinţe vii. ACT RATAT, fapt al vieţii cotidiene, în general lipsit de importanta, care survine pe neaşteptate, accidental, în comportamentul normal al unei persoane. ACULTURAŢIE, modificare a modelelor culturale a doua sau mai multor grupuri de indivizi, in urma contactului direct si continuu al culturilor lor diferite. ADAPTARE, ajustare a unui organism la mediul sau. ADLER (Alfred), medic si psiholog austriac (Viena, 1870 - Aberdeen, Scoţia, 1937). ADOLESCENŢĂ, perioada a vieţii care se situează între copilărie, pe care o continua, si vârsta adulta. AFAZIE, alterare patologica a limbajului. AFECT, aspect inanalizabil si elementar al afectivităţii, diferit atât de emoţie, care este traducţia neurovegetativa a afectelor, cât si de sentimentele mai elaborate. AFECTIVITATE, ansamblu al stărilor afective: sentimente, emoţii si pasiuni ale unei persoane. AGITAŢIE, activitate excesiva, confuza, dezordonata. AGNOZIE, incapacitate de a recunoaşte obiectele uzuale, în pofida păstrării intacte a organelor de simt si a unei inteligente normale. AGORAFOBIE, teama nejustificata, uneori însoţita de vertij, pe care unele persoane o trăiesc atunci când se găsesc în locuri publice, în largi spatii descoperite. AGRAFIE, pierdere a capacitaţii de a scrie, independenta de orice tulburare motorie, pierdere care AGRESIVITATE, tendinţa de a ataca. ALCOOLISM, ansamblu de tulburări fizice si mentale datorate consumului de băuturi alcoolice. ALERGIE, hipersensibilizare a unui individ la anumite substanţe (sau situaţii) numite alergeni. ALEXANDER (Franz), psihanalist american de origine maghiara (Budapesta, 1891 - Palmspring, California, 1964). ALEXIE, pierdere a capacitaţii de a înţelege limbajul scris. ALIENARE MENTALĂ, nebunie, tulburare a spiritului care face imposibila viata sociala. ALTRUISM, termen creat de Auguste Comte spre a desemna grija dezinteresata pentru binele semenului. AMBIANŢĂ, mediu fizic si moral înconjurător. AMBIDEXTRIE, aptitudine de a se servi cu aceeaşi dexteritate atât de mâna dreapta cât si de cea stânga. AMBIEGAL, tip psihologic la care tendinţele extratensive si introversive se echilibrează. AMBITIE, aspiraţie la un statut superior. AMBIVALENŢĂ, stare a unui subiect care, într-o situaţie data, trăieşte concomitent sentimente contradictorii. AMBLIOPIE, slăbire accentuata a văzului AMFETAMINĂ, substanţa chimica din grupa aminelor psihotonice, numite si amine de trezire" sau psihamine". AMNEZIE, slăbire sau pierdere a memoriei. ANALIZĂ, descompunere a unui întreg în elementele sale. ANALIZĂ TRANZACŢIONALĂ, psihoterapie de grup datorata psihiatrului american E. Berne (1962) si bazata pe analiza relaţiilor interindividuale. ANAMNEZĂ, ansamblu de informaţii culese de la bolnav si de la anturajul acestuia, referitoare la istoria sa personala si a maladiei de care suferă. ANGOASĂ, nelinişte dusa la extrem, frica iraţionala. ANOREXIE MENTALĂ, refuzul alimentarii. ANORMAL, ceea ce este in afara normelor, care nu este frecvent. ANTIPSIHIATRIE, mişcare filosofica si medicala care supune criticii concepţia occidentala despre nebunie si rolul medicilor psihiatri în societatea noastră. ANXIETATE, stare afectiva caracterizata printr-un sentiment de insecuritate, de tulburare, difuz. APARAT PSIHIC, model teoretic imaginat de S. Freud pentru a reprezenta si a face inteligibila funcţionarea vieţii mentale. APATIE, indolenta, lipsa de energie, aparenta insensibilitate la stimulările afective. APRAXIE, pierdere a capacitaţii de a executa gesturi sau acte elementare, fără ca aceasta sa se datoreze unei paralizii sau deficiente motorii. APTITUDINE, dispoziţie naturala si dobândita de a efectua anumite sarcini. ARHETIP, model primitiv etern. ARIERAŢIE, stare a unui copil sau a unui adult întârziat în dezvoltarea sa. ARSENI (Constantin), neurolog si neurochirurg român (Dolhasca, jud. Suceava, 1912-Bucuresti, 1994). ASIMILARE, conduita activa prin care modificam mediul in loc sa ne acomodam acestuia. ASOCIAŢIE, acţiune de a apropia, de a reuni. ASPIRAŢIE, ansamblu de tendinţe care îl propulsează pe om către un ideal. ASTENIE, lipsa sau slăbire a forţelor. ATAŞAMENT, ansamblu de legături care s-au stabilit între un nou-născut si mama sa, începând cu senzaţiile si percepţiile sugarului vizavi de aceasta si, reciproc, ale mamei fata de copilul ei. ATENŢIE, concentrare a spiritului asupra a ceva. ATITUDINE, maniera de a fi într-o situaţie. AUTISM, excesiva închidere în sine, ducând la o desprindere de realitate si la o intensificare a vieţii imaginative. AUTOEROTISM, juisare sexuala in absenta partenerului. AUTOMATISM, activitate care scăpa controlului voluntar si se realizează independent de acesta. AUTOPUNIŢIUNE, pedeapsa pe care ne-o aplicam noi înşine. AUTORITATE, influenta impusa altora spre a se face ascultat într-un anumit domeniu. AVIDITATE, dorinţa arzătoare, excesiva, privind un anumit lucru.
BABINSKI (Joseph), neurolog francez (Paris, 1857 -id., 1932). BAGDASAR (Dumitru), medic roman specialist în neurochirurgie (Roşieşti, jud. Vaslui. 1893-Bucuresti, 1946). BALINT (Michael), psihanalist britanic de origine maghiara (Budapesta, 1896 - Londra, 1970). BARBITURIC, medicament cu toxicitate redusa folosit in mod curent in medicina pentru proprietăţile sale calmante si hipnotice. BATERIE DE TESTE, ansamblu de probe psihometrice. BATRÂNEŢE, a treia vârsta a vieţii, după vârstele de creştere si vârsta adulta. BÂLBÂIALĂ, tulburare a vorbirii în care unele silabe sunt repetate (bâlbâiala repetitiva), iar altele nu pot fi pronunţate (bâlbâiala exploziva). BEHAVIORISM, psihologie obiectiva. BESTIALITATE, perversiune sexuala care consta în raportul sexual cu un animal. BETTELHEIM (Bruno), psihanalist american de origine austriaca (Viena,1903 - Silver Spring, Washington,1990). BIBERI (Ion), scriitor, psihiatru si psiholog român (Turnu Severin, 1904 - Bucureşti, 1990). BINET (Alfred), psiholog francez(Nisa, 1857 - Paris, 1911). BINSWANGER (Ludwig), psihiatru elveţian (Kreuzlingen, 1881 - id., 1966). BIOENERGIE, terapeutica a cărei finalitate este conştientizarea curenţilor vegetativi care circula în interiorul corpului, resimţirea acestora, înţelegerea disfuncţionalităţilor lor si restaurarea armoniei corp-spirit" prin înlăturarea inhibiţiilor si descătuşarea fluxului energetic. BION (Wilfred Ruprecht), psihiatru si psihanalist britanic (Muttra, azi Mathura, India, 1897 - Oxford, 1979). BLEULER (Eugen), medic psihiatru elveţian (Zollikon, în apropiere de Zurich, 1857 - id., 1939). BOALA LUI ALZHEIMER, forma de dementa presenilă descrisa de A. Alzheimer (1864-1917). BOALA LUI PARKINSON, afecţiune nervoasa descrisa de medicul englez J. Parkinson (1817), caracterizata prin tremurături generalizate, hipertonie musculara si aspectul împietrit al fetei. BOREL-MAISONNY (Suzanne), pedagog si ortofonist francez (Paris, 1900). BOVARYSM, stare de insatisfacţie datorata decalajului existent între aspiraţiile unei persoane care se iluzionează cu privire la ea însăşi, care se închipuie diferita, superioara celei care este în realitate si condiţiile sale de viata. BRADIPSIHIE, încetinire a cursului gândirii. BRAINSTORMING, tehnica de grup bazata pe metoda asociaţiilor libere, vizând descoperirea de idei noi si originale în legătura cu o problema determinata. BUHLER (Karl), psiholog german(Meckesheim, Bade, 1879 - Pasadena, California, 1963). BULIMIE, apetit excesiv care îl face pe subiect sa mănânce în mod exagerat.
CAPACITATE, posibilitate de a reuşi în îndeplinirea unei sarcini sau într-o întreprindere. CARACTER, mod de a fi, de a simţi si de a reacţiona al unui individ sau al unui grup. CARACTEROLOGIE, studiul caracterelor. CARENŢĂ AFECTIVĂ, lipsa sau insuficienta a afecţiunii. CATALEPSIE, stare patologica ce se caracterizează prin pierderea momentana a sensibilităţii si contractilităţii voluntare a muşchilor. CATATONIE, sindrom complex care cuprinde tulburări psihomotoare si perturbări neurovegetative; se întâlnesc în special în schizofrenie si uneori în anumite boli infecţioase, cum sunt encefalita psihozica azotemica acuta. CATHARSIS, cuvânt grecesc care înseamnă purificare", purgaţie". CAZ LIMITĂ, subiect care se situează într-o zona de frontiera, la graniţa a doua clase sau a doua stări psihologice. CENZURĂ, control critic al actelor unei persoane. CHARCOT (Jean Martin), neurolog francez (Paris, 1825 - Lac Ies Settons, Nievre, 1893. CHESTIONAR, serie de întrebări standardizate, orale sau scrise, puse in cadrul unei anchete. COGNIŢIE, act de cunoaştere. COLECŢIONISM, tendinţa de a acumula obiecte. COLERIC. Tip de personalitate care se defineşte, în clasificarea lui G. Heymans si E. D. Wiersma, printr-o puternica emotivitate, o mare nevoie de activitate si reacţii imediate. Trăsătura dominanta a colericului este mai puţin mânia cât vivacitatea reacţiilor sale. impulsivitatea, activitatea exuberanta, vitalitatea, impacienta COMPORTAMENT, conduita a unui subiect luat în considerare într-un mediu si într-o unitate de timp data. COMPULSIE, tendinţa imperioasa de a săvârşi un act. COMUNICARE, relaţie intre indivizi. CONCEPT, reprezentare mentala abstracta si generala a unui obiect. CONDIŢIONARE, ansamblu de operaţii asociative prin care se provoacă un nou comportament la animal sau la om. CONDIŢIONARE OPERANTĂ, tehnica de învăţare pusa la punct de B.F. Skinner (1938). CONDUITĂ, ansamblu de acţiuni prin care un organism caută sa se adapteze la o situaţie determinata. CONFLICT, lupta de tendinţe, de interese; situaţie în care se găseşte un individ supus unor forte vectorial opuse si de puteri aproape egale. CONFORMISM, atitudine care vizează menţinerea individului în acord cu grupul sau social. CONFUZIE MENTALĂ, stare patologica in care ideile sunt încâlcite. CONSTIINŢĂ, cunoaştere imediata pe care flecare dintre noi o are despre existenta sa, despre actele sale si despre lumea exterioara. CONTAGIUNE MENTALĂ, transmitere involuntara a simptomelor mentale patologice la alte persoane. CONVERSIUNE, transformare a unei emoţii, a unui afect refulat în manifestare corporala. CONVORBIRE, conversaţie logic închegata. CONVULSIE, contracţie brusca si involuntara a muşchilor, datorata unei descărcări neuronale. COPIL UNIC, singurul copil dintr-o familie. COPROFAGIE, ingerarea de excremente. CORELAŢIE, raport de termeni, dintre care unul îl evoca în mod logic pe celalalt. CREATIVITATE, dispoziţie de a crea care exista în stare potenţiala la orice individ si la toate vârstele. CREDINŢĂ, atitudine a unei persoane fata de o idee sau fata de un fapt pe care le considera întemeiate. CREIER, formaţie nervoasa constituita din emisferele cerebrale si din structurile care le unesc. CRIZĂ, manifestare brusca a unei ruperi de echilibru. CULPABILITATE, stare a celui care a comis o fapta condamnabila. CULTURĂ, dezvoltare a corpului si a spiritului sub acţiunea mediului social. CVERULENŢĂ, reacţie revendicativa si agresiva a persoanelor care se cred frustrate.
DECIZIE, alegere dintre mai multe posibilităţi. DECROLY (Ovide), medic si psiholog belgian (Renaix, Belgia, 1871 Uccle, 1932). DEFICIENT, subiect care prezintă o insuficienta mentala, motrice sau senzoriala. DEFICIENŢĂ INTELECTUALĂ, insuficienta sau întârziere in dezvoltarea inteligentei. DEFULARE, acţiune de aducere în conştiinţa a ideilor si tendinţelor refulate. DEGENERESCENŢĂ, degradare progresiva a personalităţii, care se accentuează din generaţie în generaţie. DELAY (Dean), medic si psihofiziolog francez (Bayonne, 1907 - Paris, 1987). DELINCVENŢĂ, totalitatea infracţiunilor în raport cu legile societăţii. DELIR, dezordine a gândirii care face ca fapte imaginare sa fie luate drept fapte reale. DELIRIUM TREMENS, delir alcoolic acut sau delir tremurător. DEMENŢĂ, istovire psihica, globala si progresiva, datorata unei afecţiuni organice a creierului. DEPENDENŢĂ, stare a unei persoane care este supusa unei fiinţe sau unui lucru. DEPLASARE, mecanism psihologic prin care o şarja afectiva (emoţie, pulsiune) este transferata de la obiectul sau veritabil către un element de substituţie. DEPRESIE, stare morbida, mai mult sau mai puţin durabila, caracterizata îndeosebi de tristeţe si de o scădere a tonusului si energiei. DEPRINDERE, dispoziţie relativ stabila generata de un exerciţiu prelungit. DETECTOR DE MINCIUNI, aparataj complex bazat pe asocierea de cuvinte si pe efectele fiziologice ale emoţiilor. DEZORIENTARE, rătăcire, perplexitate. DEZVOLTARE, serie de etape prin care trece fiinţa vie spre a-si atinge deplina realizare de sine. DIAGNOSTIC, concluzie logica a o serie de investigaţii destinate înţelegerii comportamentului unei persoane, a funcţionarii unui grup sau a situaţiei unei întreprinderi. DISARMONIE, discordanta în dezvoltarea anumitor funcţii, dezvoltare care nu se realizează în modul aşteptat, sincron si armonios. DISARTRIE, tulburare a vorbirii. DISCALCULIE, perturbare în învăţarea calculului la copii care poseda totuşi o inteligenta normala. DISFORIE, tulburare de dispoziţie caracterizata printr-o slăbire a interesului pentru viata si un sentiment general de insatisfacţie. DISGRAFIE, tulburare a scrisului. DISLALIE, tulburare de articulare verbala datorata malformaţiilor sau unor leziuni ale organelor periferice ale fonaţiei (limba, dinţi, buze. valul palatin...). DISLEXIE, tulburare privind învăţarea cititului. DISOCIERE, ruptura de armonie, dislocare a personalităţii. DISONANŢĂ COGNITIVĂ, concept propus de L. Festinger pentru a desemna indispoziţia psihica datorata faptului partajării între doua sau mai multe idei contradictorii. DISORTOGRAFIE, tulburare privind învăţarea ortografiei. DISPOZIŢIE, stare afectiva fundamentala care poate sa oscileze între polii extremi ai mâhnirii si bucuriei. DISTRACŢIE, deplasare a atenţiei unui subiect asupra unui obiect diferit de acela care îi ocupa iniţial câmpul conştiinţei. DORINŢĂ, tendinţa devenita conştienta de obiectul ei. DRAGHICESCU (Dimitrie), sociolog si psiholog român (Zavoieni, jud. Vâlcea, 1875-Bucuresti, 1945). DURERE, senzaţie neplăcuta, de origine fizica sau psihica, senzaţie care provoacă o reacţie a organismului, în general o conduita de evitare. DURKHEIM (Emile), sociolog francez (Epinaj, 1858-Paris, 1917).
Extras din Larousse - Dicţionar de psihologie
|
