 |
|
|
|
|
||||||||||||||||||
 |
|
|
Debut Boala apare mai ales la vârsta adultă tânără sau medie. Debutul poate fi acut sau insidios, debutul insidios fiind cel mai frecvent. Bolnavul prezintă emotivitate, susceptibilitate, instabilitate, alteori apărând şi simptome somatice: inapetenţă, chiar anorexie, constipaţie, insomnie, disconfort somatic general. În acelaşi timp apare lipsa eficacităţii în muncă, reducerea interesului pentru activităţile sociale şi profesionale. Unele trăsături de personalitate sunt considerate ca fiind factori de vulnerabilitate pentru depresie[1]. Astfel, episodul depresiv apare cu precădere în următoarele cazuri: - structura de personalitate compulsiv – rigidă, când apar evenimente vitale care perturbă pattern-ul comportamental al individului; - personalitatea pasiv – dependentă, lipsită de abilităţile psiho-sociale necesare adaptării în faţa evenimentelor frustrante şi psihostresante. Tabloul clinic Depresia este caracterizată prin prezenţa dispoziţiei depresive sau pierderea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activităţile, pe o perioadă de cel puţin 2 săptămâni[2]. Peste tulburările de dispoziţie se adaugă: modificarea apetitului şi a greutăţii, insomnie sau hipersomnie, agitaţie sau lentoare psihomotorie, fatigabilitate, sentimente de inutilitate sau de culpă, bradipsihie, idei de moarte, se suicid. Simptomele prezente cauzează o detresă sau deteriorarea semnificativă a comportamentului în domeniul social sau profesional. Dispoziţia depresivă[3] reprezintă o modificare calitativă a dispoziţiei, în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi. Persoana devine tristă, disperată, descurajată, pesimistă. În unele forme severe şi la vârstnici, bolnavul prezintă lipsa capacităţii de a trăi orice emoţie (anestezie psihică dureroasă), cu sentimente de golire, percepând lumea ca fiind lipsită de culoare, de mişcare, de viaţă[4]. Reducerea marcată sau pierderea interesului sau plăcerii[5] reprezintă al doilea simptom important al sindromului depresiv. Lipseşte interesul pentru orice aspect al existenţei: profesional, familial, hobby-uri, pasiuni anterioare. Apare o reducere semnificativă a interesului sau dorinţei sexuale. Bolnavul are tendinţa de a se izola. Aspectul bolnavului este normal, în depresiile uşoare. În episoadele majore apare „faciesul depresiv” [6], o mimica sugerând tristeţea, gesturi reduse, umerii coborâţi, fruntea încreţită. Bolnavul prezintă frecvent modificări psihomotorii, obiectivate prin agitaţie (incapacitatea de a sta liniştit, mersul de colo – colo, frângerea mâinilor, frecarea tegumentelor sau a vestimentaţiei) sau lentoare (în vorbire, în gândire sau în mişcările corpului), creşterea pauzelor înainte de a răspunde, vorbirea redusă ca volum, modulaţie, cantitate, varietate a conţinutului sau, uneori, mutism[7]. Apetitul bolnavului este deseori redus. În alte cazuri, bolnavul poate dori în mod compulsiv anumite alimente, în special dulciuri. Modificarea de apetit duce fie la pierderea, fie la luarea în greutate[8]. Tulburările activităţii hipnice[9] apar deseori în cadrul episodului depresiv. Astfel, bolnavul poate prezenta[10]:
Rareori apare hipersomnia, durata somnul prelungindu-se până la 14-15 ore pe zi, urmată de accentuarea stări depresive şi de impresia de somn neodihnito. Atenţia. Capacitatea de concentrare scade, bolnavul nemaiputând citi, urmări emisiunile la TV, efectua activităţi cotidiene simple care necesită un efort de concentrare. Memoria este perturbată prin scăderea capacităţii de fixare a datelor, faptelor şi evenimentelor, acest fenomen fiind în strânsă legătură cu tulburările de atenţie (hipoprosexia). Percepţia. În cazul depresiei majore cu intensitate psihotică pot apare halucinaţii, mai ales auditive, verbale, congruente cu dispoziţia depresivă, având un caracter ostentativ, injurios, damnabil. Gândirea. La nivelul gândirii apar atât tulburări de formă, cât şi de conţinut. Ritmul ideoverbal este lent, bolnavul îşi organizează ideile cu dificultate. Exprimarea verbală este lentă, fără spontaneitate, cu perioade de latenţă între întrebarea pusă şi răspuns. Conţinutul ideativ al depresivului este monoton, sărăcit, axat asupra unor teme constante: subaprecierea, autominimalizarea, incapacitatea, culpabilitatea. Aceste idei sunt excesive, trăite zilnic, uneori dominante, alteori obsedante sau chiar prevalente. Ideaţia delirantă apare în episoadele depresive de nivel psihotic. Tematica este tipică, în general concordante cu dispoziţia depresivă, cu un conţinut sărac, monoton, repetitiv, tonalitate afectivă negativă, inducând resemnarea şi nu lupta, evitarea, opoziţia. Cele mai obişnuite teme delirante întâlnite sunt[11]:
Prezenţa ideilor delirante delimita în psihiatria clasică o formă clinică particulară a depresiei, melancolia (delirul melancolic). În acest stadiu apare frecvent ideaţia suicidară[12]. Apar gânduri de moarte, pornind de la convingerea că alţii ar putea fi mai bine situaţi dacă persoana ar fi moartă, la idei tranzitorii, dar recurente de comitere a suicidului, până la planuri reale de suicid. Pot apare şi halucinaţii auditive, cu caracter imperativ, care îi comandă pacientului sinuciderea. Studiile consideră că majoritatea sinucigaşilor se recrutează din rândul melancolicilor[13]. Sentimentele de inutilitate şi culpabilitate[14] sunt prezente prin aprecieri negative asupra propriilor valori, care nu corespund realităţii. Pot apare idei de păcat, de expiaţie, legate de sentimentul religios şi de religiozitate. Lipsa energiei sau fatigabilitatea[15] sunt frecvente, resimţite ca o stare de oboseală, de lipsă de putere. Diagnostic pozitiv Se bazează pe manifestările clinice şi pe comportamentul bolnavului: suferinţa şi interferenţa manifestărilor cu activităţile obişnuite şi evoluţia de minimum 2 săptămâni. Diagnostic diferenţial
Prognostic Prognosticul „imediat” este în general bun pentru episoadele depresive individuale. În cazul apariţiei ideilor suicidare, prognosticul este rezervat, boala constituind o urgenţă medicală. Pe termen lung prognosticul este apreciat ca favorabil. Evoluţie Durata unui episod depresiv major netratat este variabilă, în medie de 6 luni sau mai mult. În majoritatea cazurilor există o remisiune completă a simptomelor. În alte cazuri unele simptome depresive pot persista luni sau ani. Uneori criteriile de diagnostic pot fi satisfăcute timp de mai mulţi ani, depresia devenind cronică. Tratament Tratamentul este de lungă durată şi combină terapii de tip biologic cu cele de tip psihologic. Tratamentul biologic constă în administrarea medicamentelor cu efecte antidepresive:
Terapia cognitivă este indicată pentru modificarea distorsiunilor cognitive despre sine, despre lume şi despre viitor, identificarea şi înţelegerea lor corectă, neutralizarea acestora şi refacerea unor scheme cognitive adecvate; Terapia psihanalitică încearcă modificarea mecanismelor de apărare şi a trăsăturilor de personalitate care predispun sau sunt modificate de depresie. În cazul apariţiei pericolului de suicid este necesară internarea şi supravegherea continuă. Este indicată terapia electroconvulsivantă. Aspecte medico-legale Între psihozele afective, melancolia prezintă o periculozitate socială mai mare decât mania. Actul antisocial poate fi pregătit minuţios. Gravitatea pe plan antisocial a comportamentului deviant melancolic decurge din orientarea ambivalentă a agresivităţii, de la pruncucideri, omucideri, până la automutilări şi suicid[16]. Melancolicul este caracterizat de o suferinţă morală profundă, cu idei delirante de vinovăţie, ce fac ca „atunci când trecutul este condamnabil, prezentul să fie insuportabil şi viitorul expiator”. Bolnavul ajunge să considere că ieşirea din această stare nu poate fi decât suicidul, melancolia fiind psihoza suicidară prin excelenţă. Uneori, înainte de expierea prin suicid, melancolicul suprimă viaţă celor apropiaţi, asupra cărora proiectează trăirile sale delirante şi pe care îi consideră că trăiesc aceeaşi durere morală. În locul suicidului poate apare uneori autodenunţarea, în scopul expierii totale a unei privaţiuni de libertate. Bolnavii fac uneori chiar autodenunţări patologice, dându-se drept autori imaginari ai unor fapte, deseori reale, pentru a-şi expia suferinţa morală [17]. Omorul altruist sau prin compasiune este o infracţiune caracteristică melancoliei, fiind urmare a unui raptus motor sau a ideilor delirante de autoacuzare şi ameninţare, cu ideea de a scuti victimele de suferinţele imaginare trăite de bolnav. Actul este îndeplinit cu calm, bine pregătit, aproape întotdeauna disimulat, frecvent urmat de suicid[18]. Infracţiunea de pruncucidere este o expresie a melancoliei puerperale sau reactive, ostilitatea faţă de tată revărsându-se asupra copilului, sentimente la care se adaugă cele de culpă.
|
|
|
|
|
||||||||||||||||||||||||||||