|
MANIE, stare de excitaţie psihomotorie si de exaltare psihica, asociata cu logoree, euforie si turbulenta. MARINESCU (Gheorghe). medic român (Bucureşti, 1863 - id., 1938), fondator al scolii româneşti de neurologie. MASOCHISM, perversiune sexuala caracterizata prin plăcerea erotica extrasa din suferinţa. MEAD (Margaret), etnolog american (Philadelphia, 1901 - New York. 1978). MECANISME DE APĂRARE, mecanisme psihologice de care dispune persoana spre a diminua angoasa generata de conflicte interioare. MEDIATOR CHIMIC, substanţa chimica eliberata de terminaţiile nervoase la trecerea influxului nervos, care asigura comanda" unui neuron la un organ sau transmiterea" mesajului de la un neuron la altul. MEDICINA PSIHOSOMATICĂ,medicina totala, care se ocupa concomitent de suflet si de corp. MEGALOMANIE, supraestimare deliranta a propriilor capacitaţi. MELANCOLIE, stare morbida caracterizata îndeosebi de tristeţe si pierderea poftei de viata, timpul trăit fiind încetinit, îngheţat, prin inhibarea gândirii. MEMBRU-FANTOMA, iluzia de a mai poseda membrul amputat. MEMORIE, persistenta a trecutului. MENOPAUZĂ, oprire definitiva a ovulaţiei si a menstruaţiei la femeie. MENTISM, succesiune rapida de idei sau de imagini care scăpa atenţiei slăbite a subiectului, conştient de lucrul acesta dar nereuşind sa le controleze. MERLEAU-PONTY (Maurice), filosof francez (Rochefort, 1908 Paris, 1961). MIMICĂ, ansamblu de modificări dinamice ale fizionomiei, care ex-prima sau însoţesc stările afective si gândurile. MINCIUNĂ, alterare conştienta a adevărului. MITOMANIE, tendinţa patologica de a minţi. MNEMOTEHIĂA, ansamblu de procedee destinate fixării unor amintiri greu de păstrat. MOTIVAŢIE, ansamblu de factori dinamici care determina conduita unui individ.
NEOBEHAVIORISM, forma de behaviorism care, depăşind schema simplista stimul - răspuns a behaviorismului clasic, tine seama de noile fapte ale experienţei si de elementele anumitor doctrine filosofice sau psihologice. NESTOR (lacob-Marius), psiholog si psihopedagog român (Focşani, 1901-Bucuresti, 1989). NEVROZISM, termen folosit de H. J. Eysenck pentru a desemna anxietatea si instabilitatea emoţionala a unei persoane. NIMFOMANIE, exagerare a apetitului sexual la femei. NIVEL MENTAL sau NIVEL INTELECTUAL, grad de eficienta intelectuala măsurat prin metoda testelor. NORMAL, conform unei reguli.
OBSERVAŢIE, metoda care are drept scop relevarea unui număr oarecare de fapte naturale, pe baza cărora va fi posibila formularea OLIGOFRENIE, arieraţie mentala. Oligofrenia, insuficienta a dezvoltării intelectuale, se opune dementei, care este o deteriorare, o pierdere patologica a inteligentei. ONANIE, masturbare. ONIRISM, activitate mentala comparabila cu visul, caracterizata prin derularea de imagini si scene vizuale, trăite de subiect ca si cum ar fi reale.
PANICĂ, spaima subita, în general neîntemeiata si adesea colectiva. în clasificarea elaborata de American Psychiatric Association (DSM). PARAFILIE, perversiune" sexuala. PARALIZIE, diminuare importanta sau abolirea motricitatii. PARAMNEZIE, iluzie de memorie. PARANOIA, psihoza cronica a cărei caracteristica este un delir sistematizat, adică coerent, clar, logic, cu punctul de pornire într-o idee precisa. PARANOID, adjectiv utilizat pentru a desemna anumite stări psihice care amintesc prin unele aspecte de paranoia. PAVLOV (Ivan Petrovici), psihofiziolog rus (Riazan, 1849 - Leningrad, azi Sankt-Petersburg, 1936). PEDAGOGIE, ştiinţa si arta a educaţiei. Azi termenul pedagogie nu mai desemnează decât metodele si tehnicile utilizate de educatori. PEDOFILIE, atracţie erotica manifestata de un adult pentru copii mici. PEDOPSIHIATRIE, specialitate medicala care are drept obiect depistarea si tratamentul maladiilor mentale la copil si adolescent. PERSEVERAŢIE, repetare sau continuare anormala a unei activităţi în timp ce cauza care a provocat-o a dispărut. PERSEVERENŢĂ, calitate a unei persoane care rămâne ferma si constanta într-o acţiune, în pofida obstacolelor întâlnite. PERSONALITATE, element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează si o diferenţiază de o alta persoana. PERSONALITATE DE BAZĂ, nucleu de atitudini si de sentimente comune tuturor membrilor unei societăţi. PERSUASIUNE, acţiune exercitata asupra cuiva în scopul de a-1 determina sa creadă sau sa facă ceva. PIAGET (Jean William Fritz), psiholog elveţian (Neuchâtel, 1896 - Collonge-Bellerive, Elveţia, 1980). PIERON (Henri), psiholog francez (Paris, 1881-id., 1964). PINEL (Philippe), medic francez (Saint-Andre-d'Alayrac, Tarn, 1745 -Paris, 1826). PIROMANIE, tendinţa morbida de a incendia. PITIATISM, ansamblu de tulburări fizice produse de sugestie si vindecabile cu ajutorul persuasiunii. PLACEBO, substanţa inofensiva, lipsita de orice putere farmacologica, prescrisa ca medicaţie autentica. PLĂCERE, emoţie legata de o senzaţie agreabila sau de satisfacerea unei tendinţe. POLITZER (Georges), filosof si psiholog francez originar din România (Oradea, 1903 -Suresnes, 1942). POPESCU-NEVEANU (Paul), psiholog român (Huşi, jud. Vaslui, 1926 - Bucureşti, 1994). PRAG, intensitate pe care trebuie sa o atingă un stimul pentru a fi perceput sau pentru a provoca o reacţie a organismului. PSIHOLOGIE CLINICĂ, metoda specifica de înţelegere a conduitelor umane, care urmăreşte sa determine simultan ceea ce este tipic si ceea ce este individual la un subiect, considerat ca o fiinţa care trăieşte o situaţie definita. PSIHOLOGIE COMPARATĂ, ramura a psihologiei care caută sa scoată în evidenta similitudinile sau diferenţele psihologice, punând în paralel omul si animalul, oamenii sau grupurile umane, în funcţie de rase, medii culturale, niveluri socioeconomice, vârste etc. PSIHOLOGIE CONCRETĂ, psihologie in raport cu realitatea. PSIHOLOGIE DIFERENTIALĂ, studiu comparativ al diferenţelor individuale. Fiinţele umane se diferenţiază unele de altele prin caracteristicile lor fizice (vârsta, sex, talie, greutate, culoarea pielii, a parului...) si mentale (inteligenta, aptitudini, caracter...). Obiectul psihologiei diferenţiale este cunoaşterea acestor diferenţe. PSIHOLOGIE DINAMICĂ, ramura a psihologiei care studiază forţele exercitate asupra fiinţei umane si consecinţele lor în organizarea personalităţii. PSIHOLOGIE ECONOMICĂ, disciplina care are ca obiect studiul conduitelor umane în sectoarele de producţie, distribuţie si consum al resurselor. PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ, ramura a psihologiei care supune experimentării faptele cunoscute prin observaţie, spre a le verifica si a le stabili legile. PSIHOLOGIE GENETICĂ, studiu al dezvoltării mentale a copilului. PSIHOMETRIE, ansamblu de metode si de tehnici care permit măsurarea fenomenelor psihice. PSIHOPATIE, stare mentala patologica. PSIHOTEHNICĂ, ansamblu de tehnici de psihologie experimentala aplicate problemelor umane. PSIHOTERAPIE, apucare metodica a unor tehnici psihologice determinate, pentru restabilirea echilibrului afectiv al unei persoane. PSIHOTERAPIE ÎN GRUP, metoda de tratament colectiv al tulburărilor fizice sau mentale datorate unui conflict intrapsihic. PSIHOTIC, subiect afectat de psihoza. PSIHOTROP, substanţa naturala sau sintetica a cărei acţiune asupra sistemului nervos central este capabila sa modifice activitatea mentala si conduita unui individ. PSIHOZĂ, maladie mentala grava, caracterizata prin pierderea contactului cu realul si alterarea funciara a legăturii interumane, cauza de inadaptare sociala a subiectului. PUBERTATE, ansamblu de transformări psihoorganice legate de maturizarea sexuala si care traduc trecerea de la copilărie la adolescenta.
RAPTUS, manifestare brusca si irezistibila care îl împinge pe subiect la o acţiune cu consecinţe uneori tragice: fuga, sinucidere, omor. RAŢIONALIZARE, justificare a unei conduite ale cărei motive autentice sunt ignorate. RAŢIONAMENT, operaţie a gândirii care consta într-o înlănţuire logica de raporturi (adică de judecaţi), ducând la o concluzie. RĂDULESCU-MOTRU (Constantin), filosof, psiholog si om politic român (Butoiesti, jud. Mehedinţi, 1868 - Bucureşti, 1957). REACŢIE, răspuns la un stimul. RECEPTOR, element senzorial susceptibil de a fi activat de un stimul intern sau extern care guvernează conduita globala a fiinţei vii. REGRESIE, adoptare mai mult sau mai puţin durabila a unor atitudini si comportamente caracteristice unui nivel de vârsta anterior. RETRACŢIE A EULUI, mecanism de apărare care consta în a renunţa la orice activitate care poate aduce neplăcere. RETROGRESIE, reapariţia comportamentului caracteristic unei epoci revolute din istoria unui individ. REVENDICARE, comportament al celui care pretinde reparaţie pentru o injustiţie (reala sau imaginara) suferita. REVERIE, stare de detaşare fata de realitate, intermediara între gândirea în stare de veghe si vis. RORSCHACH (Hermann), psihiatru elveţian (Zurich, 1884 - Herisau, 1922). ROSENZWEIG (Saul) psiholog american (Boston, Statele Unite, 1907). ROŞCA (Alexandru), psiholog român (Calata, jud. Cluj, 1906 - Bucureşti, 1996). ROUSSEAU (Jean-Jacques), scriitor si filosof elveţian de limba franceza (Geneva, 1712-Ermenonville, 1778).
Extras din Larousse - Dicţionar de psihologie
|
